Programul de Mentorat 2025

Te-ai gândit să faci pasul spre o carieră în IT sau să-ți duci abilitățile la nivelul următor?
Fie că ești la început de drum în IT sau îți dorești să îți aprofundezi cunoștințele în domeniu, e mult mai ușor când ai alături un mentor care te poate sprijini, orienta și inspira.
Ediția 2025 a programului nostru de mentorat îți aduce acces la specialiști cu experiență vastă și expertiză în multiple arii din tech: dezvoltare software, management, design, quality assurance, marketing, resurse umane și DevOps.

Programul are ca scop să:

  • motiveze, să inspire și să abiliteze fetele și femeile din industria STEM;
  • asigure o dezvoltarea profesională a participantelor sub îndrumarea unui mentor cu o experiență largă;
  • asigure conexiunea cu alte mentees pentru un schimb de experiență;
  • stabilească obiectivele, pașii de urmat și să urmărească progresul participantelor în cariera IT;
  • încurajeze fetele și femeile care nu sunt hotărâte cu privire la cariera lor și să le ghideze în găsirea unui loc de muncă potrivit.

Cum are loc programul de mentorat?

  1. Înregistrează-te până pe 21 aprilie 2025
  2. Treci etapa de selecție
  3. Acceptă să fii mentorată
  4. Beneficiază de resursele oferite de mentorii Tech Women

Mentorii Tech Women 2025


Design

Anastasia Colesnicov
Senior Graphic Designer, Crunchyroll
Te pot ghida în domeniile:
Graphic Design, Branding, 3D Design

Sasha Pleshco
Product Designer, Globant
Te pot ghida în domeniile:
UX design, Product Design

Sofia Tomaș
UX/UI designer, amma pregnancy app
Te pot ghida în domeniile:
UX/UI Design, UX-Research


DevOps

Ecaterina Stajilova
DevOps Engineer
Te pot ghida în domeniul:
DevOps


Marketing

Argentina Botezatu
Chief Marketing Officer, Dreamups
Te pot ghida în domeniul:
Marketing strategic

Inesa Gurschii
General Manager, Markethink Agency
Te pot ghida în unul din domeniile:
Digital Marketing, Social Media Marketing

Olga Macarenco
Founder & CEO, CREATIVEMOOD MARKETING
Partner, ADCENTER
Te pot ghida în domeniul:
360° Marketing, Strategy, Digital & Offline Marketing, Content &SMM, Marketing Career Growth

Natalia Camerzan
Expert Google Ads, GTM si GA4, Boomerang
Data Specialist, Data Revolt Agency

Te pot ghida în domeniile:
Google Ads, Google Tag Manager, Google Analytics 4, Looker Studio

Alina Kovalchuk
Haus of Marketing, AK Consulting
Te pot ghida în domeniile:
Growth Marketing, Strategie, Branding și Vânzări pe LinkedIn


Resurse umane și recrutare

Natalia Rotaru
Founder & Coach, Anchor Solutions
Startups Tech Talent Acquisition Consultant
Te pot ghida în domeniile:
Recrutare și selecție, Onboarding și integrarea angajaților,
Managementul performanței, Training și dezvoltare,
Coaching și mentoring, Legislația muncii, Employer branding

Olga Danu
Director of People, Brizy
Te pot ghida în domeniile:
Resurse umane strategice, Recrutare și atragere de talente, Integrare și adaptare, Implicarea și retenția angajaților, Managementul Performanței, Salarizare și Beneficii, Consultanță HR pentru Start-up-uri, Dezvoltare Organizațională și Cultură Corporativă, Audit HR și Conformitate

Velata Buzovskaia
IT Recruitment Team Leader, HR-Consulting
Te pot ghida în domeniile:
Recrutare în IT, Ghidare în carieră a angajaților

Olesea Vascan
CEO, ROCMAN SYSTEM
Te pot ghida în domeniile:
Managementul Resurselor Umane, Dezvoltarea Carierei,
Startup-uri Tech


Project Management

Inga Ivanov
Managing Director, Deditech Com
Te pot ghida în domeniile:
IT Project Management, Leadership

Aliona Zapanovici
Agile Coach
Scrum Master
Te pot ghida în domeniile:
Agile Project Management, Agile Coaching, Scrum Framework,
Facilitarea Echipei, Leadership, Îmbunătățire Continuă, Negocierea, Dezvoltarea carierei

Daria Covalenco
Delivery Lead, Amdaris
Te pot ghida în domeniile:
Agile Project Management, Scrum, Kanban

Ștefanița Ciutac
Project Manager, Globant
Te pot ghida în domeniile:
Leadership, Agile Frameworks, Scrum Framework,
Managementul Oamenilor, Fundamentele Managementului,
P&L, Managementul Programelor

Victoria Catana
Delivery Lead, Salt Edge
Te pot ghida în domeniile:
Delivery management, Project management, Agile, Scrum, Kanban, Facilitare, Îmbunătățirea Proceselor, Managementul Schimbării, Transformare Agilă și Design Organizațional, Managementul Echipelor


Product Management

Iulia Pirina
Delivery Manager, Urchin Systems
Te pot ghida în domeniile:
Project Management, Product Management

Natalia Vozian
Senior Principal Technical Program Manager, Oracle
Te pot ghida în domeniile:
Project și Program Management ( Agile, Waterfall, Hybrid),
Product Management, Leadership, Bugetare, Stakeholder Management, Comunicare și Managementul Conflictelor, Dezvoltare Profesională și Promovare

Alexandra Ceaban
Sr. Product Analyst , “Est Computer”
Te pot ghida în domeniile:
Product Management, Product Analysis, Colaborare Interfuncțională, Multi-tasking

Cornelia Bicherschi
Product Owner, Appsfactory
Te pot ghida în domeniile:
Viziune si strategie de produs IT, Management-ul cerințelor și backlog-ului, Framework-uri (Scrum, Kanban, XP)), Principiile Agile, Planificare,
Crearea strategiei, Abilități de negociere și stakeholder management

Ecaterina Vizdoaga
Delivery Lead
Te pot ghida în domeniile:
Project Management, Business Analysis


Quality Assurance

Constanța Mazur
QA Engineer
Te pot ghida în domeniile:
QA Manual, Automation (Playwright), Data direction (ETL, SQL)

Dina Grițco
QA Engineer, Amdaris
Te pot ghida în domeniile:
Manual QA, API Testing, Mobile Testing, MySQL, PowerBI, Scrum, ISTQB.

Marina Vinogradova
QA engineer, Appsfactory
Te pot ghida în domeniile:
QA manual, Automatizare, Analiza datelor

Natalia Nezalzov
Senior QA Engineer, Amdaris
Te pot ghida în domeniile:
Quality assurance: manual și automation, pregătire ISTQB, PSM, PSPO

Nicoleta Voloșciuc
QA Engineer, Stefanini
Te pot ghida în domeniile:
QA, Certificare ISTQB

Ina Stici
QA Automation Engineer, Pentalog a Globant division
Te pot ghida în domeniile:
Automation testing, UI/API automation, Java/C#/TypeScript,
Selenium/PlayWright, BDD(Cucumber/SpecFlow), Git, SQL, CI/CD


Ana-Maria Bulat
Front-end developer
Te pot ghida în domeniile:
Front-end development, Mobile development

Cristina Mirza
Team Lead, Endava
Te pot ghida în domeniile:
CRM, Microsoft Dynamics 365, E-commerce, SMM

Elena Cotar
Senior CRO Developer, Orange Systems
Te pot ghida în domeniile:
Front-end development (HTML, CSS, JavaScript), CRO development (digital optimization)

Iana Spivac
Full-stack developer, Salt Edge
Te pot ghida în domeniile:
Dezvoltarea front end: Frameworks(Vue.js + Vuex, React.js, Backbone.js + Marionette), Webpack, HTML + CSS + JS,
Dezvoltarea back end: Ruby on Rails(Ruby), Redis, Postgresql, RESTful,
Testare (Capybara, RSpec, Jest), Versionarea codului (Git, Gitlab)

Ilian Lepilov
Senior Backend Engineer, Sphere
Te pot ghida în domeniile:
Backend Development

Nicolae Rusu
Senior Web Developer
Te pot ghida în domeniile:
C#, .NET, Web applications, React, Entity Framework, TypeScript, Relational Databases, HTML, JavaScript, Object-Oriented Programming

Marina Satanovschi
Android Developer, OOK Group
Te pot ghida în domeniile:
Android Development